• Am ajuns pe la 17.00 acolo, erau doua intrari separate, mari si late, dar inca nu se stransese prea multa lume. Ne’am panicat putin pentru ca dintr’odata ne’am trezit stropite de o ploaie de vara, care insa s’a oprit in vreo 10 minute. Ne’am intors la locul cu pricina, bucurandu’ne ca a dat soarele si se insenineaza cerul. Urma sa ne retragem cuvintele. pentru ca a urmat o zapuseala incredibila [noroc cu niste pliante mai tari impartite pe strada]. Dupa inca o ora de holbat printr’o gaura in gard, urmarind jandarmii care se perindau care de care mai prinsi in “valtoarea” momentului, s’au postat cativa in fata noastra cu mesajul: “Nu va impingeti!” Really? Noua ne spui asta, care avem bilete la A si vrem sa stam in primul rand? C’mon. A urmat “perchezitia”, inspectatul aparatelor foto, si o portie de ras, pentru ca imi pare rau, dar trebuie sa amintesc: anagajatii de la firma de paza [ fara reclama ] postati in fata filtrelor erau: fata – baiat – fata – baiat, si bineinteles noi, ca fete urma sa fim controlate de o fata. De unde si remarca: “Daca ar fi dupa mine eu le’as pipai pe toate, dar nu pot….:-<” Multumesc. These stuff make my day.
• Si am intrat! Intampinate de: pliante, biscuiti, evantaie, un talon necastigator si apoi multe reviste. In primul rand, partea dreapta, noi. Dupa destul de multe faze amuzante, personaje ciudate perindandu’se pe langa noi si fuga mea pentru o amarata de bratara galbena [ "vreau bratara!!" ] nu ne’am mai miscat de acolo nici pentru ceva de baut. Peste o jumatate de ora deja stateam pe jos, cu revistele sub noi, facand poze in disperare ca sa mai treaca timpul. Stateam si asteptam sa se umple la A, pentru ca nu era nici pe jumatate plin. Pe la 19.30 a inceput sa fie agitatie si sa se mai culeaga lumea de pe jos, iar la porti era inca o mare de oameni asteptand sa treaca odata de paza.
• Si au urcat pe scena The Amsterdams! Da, sunt romani si au facut un show foarte tare, amintind: “Pentru cei care au venit mai tarziu, noi suntem The Amsterdams… din Bucuresti!” Multimea era destul de apatica, foarte multi probabil nu ii stiau, dar dupa cateva melodii si dupa ce deja s’au obisnuit cu bass’ul care urla in boxe tare frumos, resimtindu’se in piept din plin, toti au inceput sa bata ritmul usor – usor si sa aplaude, sa fluiere si sa se mai destinda. Per ansamblu au animat publicul, au dansat si au schimbat in prostie instrumentele intre ei, in aer plutind numai “???”, adica: pana la urma de ce tobosarul e si clapar, iar chitaristul de ce e si chitarist, clapar, backing vocals si o tenta de tobosar + un dansator destul de reusit?! Dap, miscarea scenica a fost geniala, mai ca iti venea sa dansezi si tu cu ei\m/. Dupa o ora de “portie de muzica buna”, culmea ca si live [ unbelievable, dar se poate:)], au parasit scena cu un mesaj cat se poate de dragut: “Dolores, I love you!!… wherever you are!” si iar au primit aplauze. Intre timp Andrei, solistul, a trecut in multime pe langa noi si n’am mai reusit sa’l acaparez pe moment pentru o poza. Daaaar…
• Dupa inca o jumatate de ora de asteptare, a urmat intunericul, apoi un intro puternic ce prevestea furtuna. Nu pe cer, ci pe scena. Rand pe rand au intrat toti, ocupandu’si pozitiile stabilite strategic, iar apoi…. Dolores!!!! Isterie totala: “Hello Romania!!” Am fost impresionata ca din primul moment a remarcat o fetita mica stand pe umerii parintilor, in primele randuri, cu casti pufoase roz pentru protectie, aplaudand de mama focului si zambind. A fost senzatia serii, amintindu’i lui Dolores de proprii ei copii. Si asaaaa, au curs hiturile lor, printre care: “How”, “Just My Imagination”, “Linger”, “Animal Instinct”, “When You’re Gone”, “Ode To My Family”, “Salvation”, si deja la “Zombie” toata lumea era cu mainile pe sus sau inclestate pe aparatele foto pentru cateva secunde de inregistrare. Dupa momentul “Zombie” au plecat de pe scena, lasand in urma niste zgomote care semanau cu zgomotul elicopterului. Chiar cativa din primele randuri se uitau pe cer, cautand o elice, ceva:)). Dupa cateva minute au revenit, continuand explozia de energie, iar inainte de momentul ce prevestea ultima piesa, era o isterie generala, iar Dolores a promis solemn ca vor reveni si la anul si au multumit pentru primirea calduroasa. Ultima piesa: “Dreams”, cu toate versurile cantate la unison si un dans foarte inspirat din partea ei, apoi un gest care a fost amintit de toate site’urile de muzica: Dolores a daruit colierul fetitei cu ochi albastri si casti pufoase, roz, parasind scena intr’o mare de aplauze care nu se mai opreau, iar tobosarul nu a uitat sa arunce unui fan din public betele. Nu au mai revenit pe scena, dar totul a meritat!
• Dupa ce multimea s’a mai rasfirat, i’am regasit pe baietii de la The Amsterdams, undeva in spate si am alergat prin cutii de suc si bere ca sa ajungem in sfarsit pentru o poza, tinand sa amintim ca au cantat excelent. All in all, nu ne mai simteam picioarele si aveam urechile usor infundate, dar ce mai conta? A fost totul perfect pana la urma.

Asteptam inca o portie de Cranberries si in 2011 .

Post’ul e o idee generala, venita pe moment, scrisa in 5 minute pentru a nu fi uitata:).

The big screens, the plastic-made dreams
Say you don’t want it, say you don’t want it
Its our world, the picture-book girls
Say you don’t want it, say you don’t want it
don’t you ask me if its long my dare
Love don’t really mean a thing round here
The fake scenes the plastic-made dreams
Say you don’t want it, say you don’t want it

Ce am pe repeat: Drake – Find Your Love ; I Blame Coco feat. Robyn – Caesar ; Mika, Red One – Kick Ass ( We Are Young ) ; Mark Ronson And The Business Q Intl ft. Tip – Bang Bang Bang

Piese:  Eminem – Not Afraid ; The Temper Trap – Science Of Fear ; Lil Wayne – Runnin ft. Shanell ; Suie Paparude – Soundcheck ; Eminem feat. Rihanna – Love The Way You Lie ; Tiesto vs. Diplo – C’mon ; Max Graham – Dusky 2010 (Does She Know Yet) ; NEEDTOBREATHE – Something Beautiful

’cause it breaks my heart
That we live this way
I know people need love
’cause them people never play the game
And we talk the talk
We communicate
Them people need love
Those people never play the game

-  sunetul popcornului care explodeaza prin cuptorul cu microunde [ in speranta ca nu vor avea vecinii impresia ca se trag focuri de arma ];

- fasaitul paginilor dintr’o carte;

- tacanitul tastelor in timp ce scriu, sau incerc sa scriu;

- televizorul care trosneste, anuntandu’ma ca inca traieste;

- gandurile, every once in a while [doar ale mele, nu ma bag la alte persoane, nu ma cred Edward Cullen];

- un zgomot de fond alcatuit din: calculator, niste pasari zburdalnice si parchetul care scartaie, ca de obicei;

- pe repeat : Professor Green feat. Lily Allen – Just Be Good To Green .

Mai bine puneam titlu : terapie de … ce sarbatoare e azi? A, da. Rusalii. Hai sa mai lenevim o zi in plus.